Ştiri locale

30 de elevi şi 5 profesori ai Şcolii Speciale Sfântu Gheorghe au învățat primul ajutor de la ursulețul Teddy al Asociației Salvatore

Programul „Primul ajutor în grădinițe și școli” al Asociaţiei Salvatore din Sfântu Gheorghe continuă şi în acest an. Miercuri, voluntarii Asociației au vizitat Şcoala Specială din Sfântu Gheorghe unde 30 de copii și 5 cadre didactice au învățat de la ursulețul Teddy tehnici de acordare a primului ajutor.

„Copiii l-au primit cu mare entuziasm pe ursulețul Teddy, cu ajutorul căruia 30 de școlari și 5 cadre didactice s-au familiarizat cu unele tehnici de acordare a primului ajutor. În opinia noastră, este foarte important să îi familiarizăm pe copii cu modalitatea de acordare a primului ajutor încă de la vârste fragede, astfel încât, cu puțină grijă și precauție, să se poată evita producerea unor accidente. Scopul nostru este să conștientizăm copiii despre cei mai importanţi paşi de urmat în situaţii de urgență sau în caz de accident, ținând cont de specificul vârstei lor. Copiii pot învăța care sunt obiectele periculoase care pot cauza zgârieturi, tăieturi sau sângerări, și află astfel cum să prevină eventualele accidentări”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Salvatore.

Publicitate

Programul „Teddy – Primul ajutor în grădinițe și școli” a fost lansat în 2017 la Târgu Secuiesc, după ce a fost ales printre cele mai bune 3 proiecte înscrise în cadrul Licitației Civile, câștigând atunci titlul de „cel mai bun program din județ”, iar de atunci se numără printre cele mai de succes proiecte ale Asociaţiei Salvatore.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio