Ştiri locale

21 de studenți beneficiari ai Burselor Sfântu Gheorghe își prezintă vineri lucrările de cercetare

Studenții din anii terminali, care au primit burse din partea Municipalității, își vor prezenta la finalul acestei săptămâni lucrările de cercetare, în cadrul unui eveniment organizat de Biroul pentru Tineret al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Programul de burse pentru studenți a fost lansat de Consiliul Local în 2014 și se adresează studenților cu vârste de până în 35 de ani, care urmează cursuri universitare, de masterat sau doctorat oriunde în lume, indiferent dacă sunt sau nu originari din Sfântu Gheorghe. Cu toate acestea, doar tinerii originari din Sfântu Gheorghe îşi pot alege orice temă de cercetare, condiția de participare pentru cei care provin din alte zone fiind realizarea unor lucrări de interes sau utilitate pentru municipiu.

Publicitate

În acest an, din totalul celor 30 de aplicanți, 21 au primit burse din partea Primăriei Sfântu Gheorghe, fiind vorba despre 10 studenți și 11 masteranzi înscriși la universități din țară și străinătate, printre care și Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea „Eötvös Lóránd” din Budapesta, Universitatea „Sapientia”, sau Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Studenții își vor prezenta lucrările din domenii precum medicina, științele naturii, drept, psihologie-sociologie, digitalizare, istorie-filosofie și cultură, în cadrul evenimentului care va avea loc vineri, 4 noiembrie, începând cu ora 12:00, la Restaurantul  Kovács Castle din Sfântu Gheorghe.

„În fiecare an ascultăm prezentări și lucrări cu adevărat inovatoare și utile pentru orașul Sfântu Gheorghe, cunoaștem tineri care au teze de cercetare valoroase și interesante, și care se conectează cu ușurință la ritmul orașului”, a declarat viceprimarul Vargha Fruzsina, în cadrul unei conferințe de presă.

Bursele se acordă pe o perioadă de patru luni, în funcție de nivelul studiilor, astfel că studenţii înscrişi la licenţă pot primi câte 300 de lei pe lună, masteranzii 500 de lei pe lună, iar doctoranzii câte 1.000 de lei pe lună, bugetul alocat de Primărie în acest scop fiind de 100.000 de lei.

„Zilele Carierei”, în perioada 2-4 noiembrie

În acest an, Conferința studenților bursieri va fi completată de Zilele Carierei, ajunse în acest an la a 4-a ediție, și care se vor derula în perioada 2-4 noiembrie. Evenimentul, organizat de Asociația „Centrum Studiorum”, este adresat în principal elevilor de liceu.

„Am dori să organizăm o săptămână a cunoașterii pentru tinerii din oraș, care ar fi bazată pe experiență. Zilele Carierei se adresează în special elevilor de liceu, în timp ce Conferința Studenților Bursieri se adresează studenților, iar anul viitor vom încerca să organizăm un forum pentru participanții la programul de învățare a limbilor română și maghiară”, a mai declarat viceprimarul.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe, la Zilele Carierei sunt implicate 6 licee, respectiv Colegiul Național „Székely Mikó”, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Colegiul Reformat, Liceul de Arte „Plugor Sándor”, Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” și Liceul Economic „Berde Áron”. În cadrul evenimentului, elevii claselor a XI-a și a XII-a vor putea afla mai multe informații despre aproape 30 de profesii din 13 categorii.

(Ioana Ardeleanu)

 

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio