
20 de permise de conducere reținute în ultima săptămână în judeţul Covasna
Polițiștii covăsneni continuă să acționeze pentru menținerea siguranței traficului rutier și reducerea numărului de accidente. În prioada 5-11 februarie polițiștii au fost prezenți în trafic, astfel că pe raza județului nu au fost înregistrate evenimente rutiere cu urmări grave. De altfel, statisticile înregistrate de la începutul anului, la nivel județean, relevă că numărul accidentelor rutiere grave își menține trendul descendent, fiind înregistrate 9 accidente grave, față de 11 în perioada similară a anului trecut.
Săptămâna trecută polițiștii rutieri au acționat zilnic, atât pe drumurile naționale, cât și pe celelalte categorii de drumuri, inclusiv în localitățile urbane și rurale. Astfel, au fost constatate și sancționate 384 de abateri de natură contravențională la regimul circulației rutiere. Dintre acestea, 127 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 62 pentru abateri comise de pietoni ori bicicliști, iar alte 15 pentru nerespectarea regulilor la efectuarea manevrei de depășire.
Au fost reținute 20 de permise de conducere, iar pentru diverse abateri ori constatarea unor defecțiuni tehnice, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.
Acțiunile polițiștilor au avut ca urmare și întocmirea unor dosare de cercetare penală în urma constatării de fapte ce constituie infracțiuni. Numai la sfârșitul săptămânii trecute au fost constatate patru fapte de natură penală la regimul rutier.
Compartimentul Relaţii Publice
Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta
