Ştiri locale

1.660 de apartamente vor fi reabilitate termic prin PNRR la Sfântu Gheorghe, mai multe decât în ultimii 15 ani la un loc

Circa 1.660 de apartamente din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi reabilitate termic în următorii trei ani prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au anunţat, miercuri, autorităţile locale.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a precizat că blocurile incluse în program au fost selectate în funcţie de mai multe criterii, printre care urbanistic şi social, lucrările urmând să contribuie atât la creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi la scăderea costurilor de încălzire, cât şi la îmbunătăţirea aspectului urbanistic. E bine de ştiut că în cadrul programelor PNRR de termoizolare a blocurilor, contribuţia proprietarilor apartamentelor este zero.

Publicitate

„Ca să putem compara cât am reuşit să includem în acest PNRR la eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe, vă spun că până în 2013, până când în Sfântu Gheorghe s-au contractat din program guvernamental asemenea lucrări, 1.250 de apartamente au fost eficientizate energetic, iar din Programul Operaţional Regional, care are termen de realizare sfârşitul acestui an, am reuşit să includem 11 scări de bloc, cu 176 de locuinţe. În PNRR am reuşit să depunem 26 de cereri pentru izolarea termică a 28 de blocuri de locuinţe, pentru 81 de scări, în care sunt 1.660 de apartamente, adică în următorii 3 ani vor fi termoizolate mai multe locuinţe decât în ultimii 15 ani la un loc. În selectarea blocurilor de locuinţe, am ţinut cont şi de aspectul urbanistic, motiv pentru care am ales blocuri de locuinţe din centrul oraşului şi de-a lungul drumurilor principale, precum şi de aspectul social, motiv pentru care au fost incluse în program blocurile din cartierul Ciucului şi de pe strada Varadi Jozsef”, a declarat viceprimarul Toth-Birtan Csaba.

Blocurile de locuinţe pentru care au fost deja semnate contractele de finanţare sunt: Strada Varadi Jozzsef, Nr. 90A, Bl.2, Sc. A,B,C,D; Strada Varadi Jozsef, Nr. 72A, Bl.1, Sc. A,B,C,D; Strada Grof Miko Imre, Nr. 4, Bl. 1, Sc. A,B,C,D,E,F; Strada Elevilor, Nr. 2, Bl.2, Sc. A,B; Strada Romulus Cioflec, Bl. 4, Sc. A,B; Strada Romulus Cioflec, Nr. 6, Bl. 5, Sc. A, B; Strada Godri Ferenc, Nr.1, Bl.1; Strada Kossuth Lajos, Nr. 1, Bl.2, Sc. A,B,C,D,E; Strada Kossuth Lajos, Nr. 10, Bl.13, Sc. A,B,C,D.

Acestora li se vor adăuga şi altele în perioada următoare, pe măsură ce contractele de finanţare vor fi semnate la Ministerul Dezvoltării.

Tot din PNRR au fost depuse cereri de finanţare pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a opt unităţi de învăţământ: Liceul Tehnologic „Berde Aron”, Şcoala Gimnazială „Varadi Jozsef”, internatul Colegiului „Szekely Miko”, Şcoala Gimnazială „Ady Endre”, creşa de la Grădiniţa „Raza Soarelui”, Liceul Mikes Kelemen (internatul + clădirile C şi D), Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan” şi Grădiniţa „Albă ca Zăpada”.

Directorul Direcției Generale de Dezvoltare Proiecte din cadrul Primăriei, Buja Gergely, a declarat că majoritatea acestor clădiri au fost construite în urmă cu mai mult de 50 de ani, iar lucrările vor contribui la scăderea semnificativă a facturilor la încălzire, precum şi la creşterea confortului elevilor şi cadrelor didactice.

“Noi sperăm ca prin intervenţiile care se vor efectua în anii următori să ajungem la un nivel la care costurile cu încălzirea acestor clădiri să scadă cu cel puţin 50% şi , evident, şi costurile de energie electrică să sufere scăderi semnificative. Ce tip de intervenţii se vor face: termoizolarea exterioară a clădirilor, termoizolarea acoperişului, a fundaţiei, schimbarea tâmplăriei exterioare. Evident, vor fi modernizate sistemele sau reţelele de electricitate şi de iluminare a sălilor, sistemul de termoficare. Unde se impune, se va schimba şi termocentrala, deci, o grămadă de intervenţii care, împreună vor eficientiza energetic aceste clădiri. Totodată vom efectua şi alte intervenţii, care vor asigura mai degrabă confortul cadrelor didactice şi al elevilor. Vor fi modernizate băile, se are în vedere accesibilizarea încăperilor şi intrărilor pentru persoane cu deficienţe locomotorii, vom lua toate măsurile pentru ca acele clădiri să atingă cerinţele ISU de siguranţă la incendiu şi, evident, de la caz la caz, se vor efectua amenajări exterioare, unde se impune”, a spus Buja Gergely.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio