Ştiri locale

Locuinţe sociale la Sfântu Gheorghe pentru persoanele evacuate silit de bănci

Primăria Sfântu Gheorghe va încerca să asigure locuinţe sociale persoanelor care au fost sau urmează să fie evacuate din case pentru că, din motive întemeiate, nu şi-au mai putut plăti creditele ipotecare la bănci, a declarat primarul municipiului, Antal Árpád.

Potrivit acestuia, municipalitatea va face, în perioada următoare, o analiză pentru a vedea câte persoane sau familii se află în această situaţie şi pot beneficia, potrivit noii legi a locuinţei intrate în vigoare pe 23 iunie a.c., de o locuinţă de sprijin din partea autorităţilor locale.

Publicitate

„Cu siguranţă, Primăria va încerca să îi ajute pe cei care sunt în dificultate”, a declarat primarul Antal Árpád.

El a mai spus că această iniţiativă legislativă a pornit din Sfântu Gheorghe şi a fost promovată de parlamentarii UDMR, însă în final a fost adoptată într-o altă formă decât cea iniţială.

Spre exemplu, spune Antal Árpád, ar fi fost oportun ca nivelul chiriei beneficiarilor unei locuinţe de sprijin să fi fost stabilită la valoarea pieţei şi nu limitată la 10% din venitul net al acestora, cum prevede noua lege.

„Ideea care a pornit din Sfântu Gheorghe a fost ca autorităţile locale să poată cumpăra imobilele executate silit de către bănci, ca urmare a neachitării creditelor de către cei care le-au angajat, şi să le transforme în locuinţe sociale, iar persoanele aflate în dificultate financiară, să nu mai fie evacuate, să poată să rămână în continuare în acele locuinţe, plătind în schimb o chirie către Primărie. Deci să nu mai treacă prin trauma mutării din locuinţa respectivă. (…) Lucrurile se schimbă pe parcursul procesului legislativ, dar e un lucru bun că legea a fost modificată, e un pas înainte şi viaţa ne va arăta cum va funcţiona”, a mai spus Antal Árpád.

Managerul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba, a precizat că membrii Consiliului Local vor stabili ce sume pot fi alocate anual din bugetul local pentru aceste locuinţe, precum şi criteriile prioritare la repartizarea acestora către eventualii solicitanţi.

Conform Legii 143/2017, care modifică Legea locuinţei, persoanele sau familiile care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuinţele proprietate personală, în urma neachitării obligaţiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar, şi a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, au dreptul la o locuinţă de sprijin, cu o suprafaţă utilă de cel mult 100 mp, pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire a contractului de închiriere.

„Locuinţele de sprijin se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale, care le-au cumpărat prin licitaţie publică, pe baza criteriilor stabilite anual prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile prevederilor prezentului capitol. De aceste locuinţe pot beneficia persoanele şi familiile care urmează a fi evacuate sau au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuinţe, în urma neachitării obligaţiilor derivate din contractele de credit ipotecar”, se arată în actul normativ.

(Agerpres)

Foto: Vargyasi Levente

Publicitate
Publicitate
banner we radio