Ştiri locale

Judeţul Covasna, cea mai mare creştere de salarii din Regiunea Centru

Sibienii câştigă cel mai bine în Regiunea Centru, la polul opus situându-se angajaţii din Harghita, diferenţa între câştigul salarial mediu brut înregistrat în cele două judeţe fiind de 870 de lei, potrivit unui raport al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Alba, citat de Agerpres.

Câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, a fost în aprilie de 3.006 lei, cu 0,4% mai mic decât cel din martie şi reprezentând 91,7% din câştigul înregistrat la nivel naţional (3.291 lei). Cel mai mare câştig mediu brut, 3.340 de lei, a fost înregistrat în judeţul Sibiu, iar cel mai mic, de 2.470 de lei, în Harghita, menţionează DRS Alba.

Publicitate

Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut lunar a crescut în Covasna, cu 3,0%, respectiv cu 74 de lei, ajungând la 2.540 de lei, şi în Mureş, cu 1,5%, respectiv cu 44 de lei. El a scăzut în judeţele Braşov, cu 1,9%, respectiv cu 62 de lei, în Harghita, cu 1,0%, şi în Alba, cu 0,9%, în ambele cu câte 25 de lei, şi în Sibiu, cu 0,6%, respectiv 19 lei.

Faţă de aprilie 2016, câştigul salarial mediu brut a crescut cu 15,5% în Regiunea Centru.

În ceea ce priveşte efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea de Dezvoltare Centru la sfârşitul lunii aprilie 2017, acesta a fost de 652.176 de persoane, în creştere faţă de luna anterioară cu 418 persoane şi cu 20.864 de persoane faţă de luna corespunzătoare a anului trecut.

Structura salariaţilor pe ramurile economiei naţionale a fost în aprilie următoarea: 54,7% îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciilor, 43,1% în industrie şi construcţii şi doar 2,2% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit, mai menţionează DRS Alba.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio